CHIȘINĂU, 27 dec – Sputnik. În ultimele 24 de ore maxima stratului de zăpadă căzut pe teritoriul țării a fost de 17 centimetri. Cel mai mic strat de zăpadă care a căzut de ieri până astăzi este de doi centimetri. În municipiul Chișinău zăpada s-a așternut într-un strat nu mai mare de opt centimetri.
Precizarea a fost făcută pentru Sputnik Moldova de șeful Centrului de Prognoze Meteo al Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ghenadie Roșca. Potrivit lui, cantitatea de apă acumulată în stratul de zăpadă în Chișinău este de 7 milimetri, iar în afara orașului de 8 milimetri.
Ghenadie Roșca a mai spus că în continuare vor cădea precipitații. Datele Serviciului Hidrometeorologic de Stat arată că va ninge pe parcursul zilelor de 27 și 28 decembrie.
„Precipitațiile vor fi în fază mixtă. Vom avea și ninsoare, și lapoviță, iar pe alocuri chiar și ploaie”, a precizat Ghenadie Roșca.
Ce ține de temperaturi, șeful Centrului de Prognoze Meteo al Serviciului Hidrometeorologic de Stat a precizat că acestea sunt în tendință de creștere.
„Zăpada care va cădea pe parcursul zilei de astăzi se va topi, iar de Revelion s-ar putea să nu mai avem zăpadă decât în locurile unde straturile sunt mai consistente”, a menționat Roșca.
Pe 28 decembrie vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi predominant noros, noaptea vor cădea precipitații puternice predominant sub forma de ninsoare și lapovița, ziua izolat va ninge slab. Va troieni, iar pe drumuri se va forma ghețuș.