CHIȘINĂU, 27 dec - Sputnik. Potrivit Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, accidentul rutier a fost înregistrat în jurul orei 9:30 pe șoseaua Tiraspol-Bălți, sub podul din apropierea localității Cricova.
Accident rutier la Cricova, soldat cu deces
© Photo : Direcția de Poliție a Capitalei
“Victima este un tânăr de 20 de ani și conducea un automobil de marca KIA. Din cauza condițiilor meteo, acesta a derapat de pe traseu și s-a lovit frontal cu un camion”, a declarat pentru Sputnik Moldova ofițerul de presă din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic.
În urma impactului puternic, tânărul a decedat pe loc. Cel de-al doilea șofer are 43 de ani și nu a pățit nimic.
Accident rutier la Cricova, soldat cu deces
© Photo : Direcția de Poliție a Capitalei
Potrivit Inspectoratul Național pentru Securitate Publică, timp de 72 de ore pe teritoriul țării s-au produs 34 accidente rutiere soldate cu 58 de persoane rănite.