Sfântul Spiridon este sfântul care își părăsește racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune. Moaștele Sfântului Spiridon se păstrează în catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia și este un mare făcător de minuni. În această zi Biserica face dezlegare la pește.
În Republica Moldova sunt doar 462 de persoane care poartă numele în cinstea Sfântului Spiridon, potrivit Registrului de Stat al Populației.
Viața Sfântului
Sfântul Spiridon s-a născut aproximativ în anul 270, în Askia din insula Cipru, pe vremea domniei Împăratului Constantin cel Mare. Numele său vine de șa grecescul "σπυρις", care semnifică "coș împletit".
El se îndeletnicea cu păstoritul oilor. A fost căsătorit și a avut o fiică pe nume Irina. A rămas văduv din tinerețe, dar a continuat să-li crească fiica de unul singur. Ulterior a trecut la Domnul și fiica sa. Ulterior, sfântul, fiind plin de dragoste Dumnezeiască, a îmbrățișat o viață ascetică, iar toată averea sa a cheltuit-o îngrijind de bolnavi și găzduirea străinilor.
Pentru viața sa curată, Spiridon a fost hirotonit episcop al cetății Trimitunda, aflată aproape de orașul Pafos. În anul 325 el a participat la Primumul Sinod Ecumenic de la Niceea.
Aproximativ pe la anul 295, în timpul persecuțiilor împăratului păgân Maximian, Sfantul Spiridon a fost arestat și exilat pentru o vreme. În cadrul ședințelor Sinodului Ecumenic de la Niceea, convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare împotriva ereziei lui Arie, în anul 325, sfântul din Trimitunda se va arăta înaintea tuturor ca un mare apărător al Ortodoxiei și făcător de minuni.
Sinodul I Ecumenic şi cărămida Sfântului Spiridon
Potrivit Tradiției, pentru a combate erezia lui Arie, care luptau impotriva Sfintei Treimi, în timpul Sfântului Sinod de la Niceea, sfântul a luat în mână o cărămidă, făcuse deasupra ei semnul Crucii și rugându-se a spus: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh". Apoi, strângând-o în mână, cărămida se descompune în cele trei părți din care fusese compusa: focul se înălța în sus, pământul îi rămâne în palmă, iar apa curgea pe podea. Așa a arătat sfântul cum trei lucruri pot exista simultan într-unul: precum într-o cărămidă se află simultan și foc și apă și pământ, astfel, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt Trei și Unul în același timp.
Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la cele veșnice în anul 348, la vârsta de 78 de ani. El a fost îngropat în biserica Sfinții Apostoli, din cetatea Trimitunda. Pentru a le păzi de pericolul sarazin, ciprioții au hotărât mutarea cinstitelor sale Moaște în capitala bizantină, Constantinopol. În anul 1453, înainte de cucerirea Constantinopolului de către turci, moaștele Sfântului Spiridon sunt duse în Serbia, iar mai apoi în insula Corfu, Grecia, unde se afla și astăzi. Cinstitele moaște au fost aduse de către părintele Georgios Kalohairetis.
Spiridon, sfântul care își părăsește racla
Sfântul Spiridon își ”părăsește” periodic racla sa pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune, cu credință. Plecând prin lume să facă bine celor care au nevoie de ajutorul său, sfântul își tocește încălțămintea (niște papuci din mătase).
Părinții slujitori la catedrala din Corfu îi schimbă anual veșmintele și încălțămintea tocită. Înnoirea veștmintelor sfântului are loc în ziua prăznuirii sale, pe 12/25 decembrie. Cu binecuvântarea episcopului grec din Pafos, hainele și încălțămintea sunt dăruite parohiilor și mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume.
Datorita minunilor săvârșite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost numit "sfântul călător".
Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova, 480 de moldoveni poartă numele în cinstea sfântului Spiridon.