CHIȘINĂU, 24 dec - Sputnik. Prețul mediu prognozat de către întreprinderea „Moldovagaz” pentru anul viitor este de 413 dolari pentru o mie de metri cubi.
Precizarea a fost făcută în cadrul ședinței de astăzi a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, în care sunt examinate prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale.
În luna noiembrie, prețul de achiziție a gazului a fost de 450 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar în decembrie - 430 de dolari.
Pe 9 noiembrie, ANRE a aprobat noi tarife la gazele naturale, la solicitarea companiei Moldovagaz.
Din 1 noiembrie, consumatorii casnici achită 10,26 lei pe metrul cub de gaze naturale. Prețul final în facturi, cu includerea TVA, constituie 11,08 lei. Anterior, consumatorii plăteau 4,64 lei. Astfel, prețul a crescut de 2,4 ori.
Pe 29 octombrie, Moldova a convenit cu ”Gazprom” prelungirea contractului de livrare a gazelor naturale cu cinci ani.
În cadrul negocierilor, după cum a menționat anterior viceprim-ministrul Moldovei Andrei Spînu, a fost aprobată formula de formare a prețului propusă de partea moldovenească, care se bazează pe raportul dintre prețul de piață la gaz și petrol.