CHIȘINĂU, 23 dec - Sputnik. În cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, deputații au examinat și votat în prima lectură un proiect ce presupune modificarea Legii privind piața produselor petroliere. Astfel, autorii proiectului propun instituirea mai multor măsuri ce au drept scop dezvoltarea atât a liberii concurențe cât și a eficienței în domeniul petrolier.
Astfel, se dorește aplicarea a patru modificări în acest sens:
1) Instituirea unui moratoriu asupra eliberării autorizațiilor de construcție a stațiilor de alimentare cu produse petroliere principale și gaze lichefiate pentru un termen de șase luni.
Autorii proiectului susțin că în prezent, în țară sunt prea multe stații peco. Potrivit lor, în Republica Moldova sunt active 713 de stații de alimentare cu carburanți, dintre care 515 comercializează benzină/motorină și gaz lichefiat, 154 doar benzină/motorină și 44 doar gaz lichefiat.
„Datele statistice arată că în țara noastră raportul dintre numărul de autoturisme înregistrate și numărul stațiilor de alimentare este al doilea cel mai mic din Europa, mult sub media țărilor din UE. Astfel raportat la situația de până la pandemie din anul 2019, în Republica Moldova, comparativ cu România, acest raport este mai mic cu circa 200 %, având 904 de autoturisme deservite de o stație la noi versus 3067 de autoturisme deservite de o stație în țara vecină”, se menționează în proiect.
2) Modificarea unor prevederi care actualmente duc la aplicarea neuniformă a taxelor pentru eliberarea licențelor pentru genurile de activitate: importul şi comercializarea angro a benzinei şi motorinei și importul şi comercializarea angro a gazului lichefiat.
Pentru a facilita apariția pe piață mai multor importatori, autorii proiectul propun să se anuleze taxa fixă de licență de 260 000 de lei per import și se introduce o taxă de 10 lei per tonă.
„Includerea acestor taxe în structura accizelor la importul produselor petroliere, va facilita accesul operatorilor cu capacități reduse pe piața angro a carburanților. (...)Totodată, acest mecanism deschide posibilitatea consumatorilor angro să-și importe de sine stătător produse petroliere pentru consum propriu fără a suporta unele costuri adiționale”, se mai precizează în proiectul de lege.
3) Majorarea cuantumului sancțiunilor contravenționale.
Autoritățile doresc să majoreze substanțial cuantumul amenzilor prevăzute pentru petroliștii care încalcă legislația.
„Prin instituirea unor sancțiuni mai dure, s-ar crea posibilitatea delimitării între sancțiunile ce pot fi aplicate pe piața produselor petroliere și celelalte ramuri ale energeticii, prin stabilirea unor sancțiuni echitabile în raport cu fapta săvârșită”, mai scrie în proiect.
4) Interzicerea revânzării angro a produsele petroliere, pentru a exclude facilitarea apariţiei intermediarilor pe piaţă și a reduce riscul de contrabandă.
Autorii proiectului consideră că achiziţionarea pe teritoriul ţării a produselor petroliere spre a le vinde trebuie să se permite doar vânzătorului cu amănuntul.
Este de menționat faptul că în cadrul ședinței, opoziția a menționat că acest proiect de lege trebuie redactat și îmbunătățit. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie votat în lectura a doua, adică și cea finală.