CHIȘINĂU, 21 dec - Sputnik. Adevărata iarnă astronomică începe după solstițiu (sau după ziua cea mai scurtă și noaptea cea mai lungă din an), după care fiecare zi se mărește câte puțin, iar până la 1 ianuarie durata zilei-lumină va crește cu aproximativ opt minute.
În vremurile de demult, solstițiul de iarnă era sărbătorit noaptea, până la răsăritul soarelui. În aceste zile se săvârșeau ritualuri și obiceiuri însemnate, deoarece oamenii credeau că în timpul solstițiului își pot schimba destinul și îndeplini visele, cu sprijinul forțelor supreme.
Practic, la toate popoarele există legende, mituri, obiceiuri și tradiții legate de solstițiul de iarnă, acestea dezvăluind cultura fiecărui popor.
Sputnik Georgia a aflat la ce obiceiuri, ritualuri și preziceri recurgeau oamenii în ziua solstițiului de iarnă în vremurile demult apuse.
Obiceiuri și ritualuri
Pe timpuri, în ziua solstițiului de iarnă oamenii recurgeau la mai multe ritualuri și obiceiuri care aveau menirea, în primul rând, să câștige bunăvoința zeilor în speranța că vor avea parte de o recoltă bogată.
Prin intermediul obiceiurilor magice, oamenii încercau să aducă în viața lor unele schimbări, o nouă energie, capacități și posibilități, deoarece toate acestea sunt influențate de energia Soarelui care renaște. De obicei, în cea mai lungă noapte a anului oamenii își ghiceau viitorul.
Odată cu apariția creștinismului, solstițiul de iarnă a coincis cu începutul perioadei sărbătorilor de iarnă, fiind marcat pe 21 — 23 decembrie, chiar în preajma Crăciunului. Multe obiceiuri și ritualuri s-au păstrat până în zilele noastre, fiind la fel de actuale ca odinioară.
Se consideră că în ziua solstițiului de iarnă este bine să meditezi: fluxul puternic de energie care se îndreaptă din cer spre Pământ amplifică influența benefică a meditației.
Ziua cea mai scurtă a anului este favorabilă pentru orice începuturi: succese în carieră, schimbări radicale în viața personală, ameliorarea situației financiare ș. a.
În această zi, oamenii își aruncau obiectele vechi, spunând astfel „adio” trecutului și eliberându-și într-un fel calea spre un viitor fericit. Însă, în afară de acest obicei, exista în acest scop și un ritual magic.
Ritual pentru atragerea norocului
Înainte de a începe ritualul pentru atragerea norocului, trebuie să vă lăsați de tot ce a fost rău, în opinia dumneavoastră, pe parcursul anului care se încheie.
Pentru aceasta, luați o foaie de hârtie și scrieți pe ea toate întâmplările neplăcute care au avut loc în viața dumneavoastră în anul care se duce, și care nu mai doriți să se repete.
Ardeți această foaie în cămin, sobă sau, pur și simplu, pe o tavă de metal, imaginându-vă cum toate necazurile și tristețea dumneavoastră dispar odată cu fumul emanat și vă eliberați de ele. Sau îngropați foaia rostind cuvinte de adio.
Ca de exemplu: „Adio, trecutule, nu sunt supărată pe tine, însă întoarcere tu nu ai. Te las să pleci". După care luați o altă foaie de hârtie și scrieți pe ea ce ați dori să obțineți în anul care vine. Ar fi bine dacă ați indica ce puteți face pentru a accelera atingerea scopului.
Această foaie trebuie păstrată într-un loc în care nu poate fi găsită de nimeni, nici de membrii familiei. Din când în când, puteți să o scoateți, să o recitiți și să tăiați punctele care deja au fost îndeplinite, iar, dacă doriți, mai adăugați și altele.
Ritual pentru îndeplinirea dorințelor
Pe vremuri se considera că orice dorință exprimată în cea mai scurtă zi a anului se va îndeplini numaidecât, mai ales dacă este însoțită de ”vizualizarea” acesteia. Ritualul este un mijloc puternic pentru a te inspira și motiva să-ți urmezi visul.
Mai întâi trebuie creat locul pentru vis, adică trebuie eliberată casa de obiectele de prisos. Pentru aceasta adunați în saci mari pentru gunoi obiectele care vă provoacă senzații neplăcute sau pe care nu le-ați folosit demult. Debarasați-vă de ele.
După aceasta, luați o foaie de hârtie și, pe o parte, vă scrieți dorința, iar pe cealaltă parte scrieți ceea ce trebuie, în opinia dumneavoastră, să faceți pentru ca dorința să se îndeplinească. Ulterior, în fiecare săptămână, trebuie să luați un punct din lista de acțiuni și să lucrați asupra lui. Faceți acest lucru pe parcursul întregului an.
Predicțiile/ghicitul
Se poate ghici în cărți; în această zi ele vor spune adevărul.
Rezultatele prezicerilor și ale ritualurilor sau a meditațiilor pot fi ”consolidate” cu ajutorul pietrelor și metalelor. Un talisman sub formă de pandantiv cu piatră sau inel, încărcate cu lumina lunii în cea mai lungă noapte a anului, va fi cu mult mai eficient decât cele activate în altă perioadă.
Semne care prevestesc cum va fi timpul
Bătrânii erau siguri că dacă pe 21 decembrie pe copaci se va depune chiciură, ne putem aștepta la o recoltă bogată de cereale.
Pe 31 decembrie vremea va fi la fel ca pe 21 decembrie.
Direcția vântului din ziua solstițiului de iarnă va rămâne neschimbată până la data echinocțiului de primăvară, pe 22 martie.