CHIȘINĂU, 14 dec – Sputnik. Oamenii legii au venit cu noi detalii privind accidentul violent din această după amiază din sectorul Ciocana al Capitalei. Potrivit Poliției, în impact au fost implicate trei automobile, și nu două precum a fost anunțat inițial.
Mai exact, este vorba despre o mașină marca Kia, condusă de un șofer în vârstă de 30 de ani, un automobil marca Nissan, la volanul căruia se afla un conducător auto de 38 de ani, și un vehicul marca Hyundai condus de o șoferiță de 39 de ani.
Contactată de Sputnik Moldova, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, ne-a comunicat că în urma impactului automobilul Kia a fost proiectat pe trotuar lovind două fetițe cu vârsta de 10 și respectiv 16 ani. Drept urmare, minorii au fost transportați la Spitalul Clinic pentru Copii ”V. Ignatenco”.
Pe acest caz oamenii legii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.