- Vadim Nicolaevici, în data de 12 decembrie, în Transnistria au avut loc alegerile pentru funcția de șef al regiunii. Cum calificați mersul scrutinului?
- Cred că alegerile s-au desfășurat deschis, democratic și liber. Niciun observator nu a înregistrat încălcări grave.
Cât despre perioada electorală în sine, aceasta a trecut și ea destul de calm. Consider, că acest fapt a fost datorat lucrului meu în calitate de actual președinte și echipei mele pe parcursul a toți cei cinci ani. Astfel, în perioada preelectorală, mă ocupam de munca mea obișnuită, fără surprize și șocuri.
Și cred că am obținut rezultate bune. Chiar și în perioada crizei economice și a pandemiei. Acest lucru mă face să mă simt fericit.
- Aceste alegeri au fost marcate de un eveniment neplăcut, atunci când un grup de observatori ruși nu a fost admis pe teritoriul Moldovei. Dar presupun că nici pentru dumneavoastră personal, nici pentru locuitorii din Transnistria în această situație nu a fost nimic nou?
Vadim Krasnoselski
© Sputnik / Sorokopud Julia
- Da, din păcate, acesta este o istorie veche. Am mai văzut și anterior acele acțiuni ale autorităților moldovenești în împiedicarea persoanelor publice și apărătorilor drepturilor omului din Rusia să intre pe teritoriul Moldovei și a Transnistriei.
Cum a afectat acest lucru alegerile? Desigur că nicicum. Locuitorii Transnistriei și-au făcut alegerea. Iar Chișinăul oficial și-a arătat încă o dată adevărata față, lipsa dorinței de a auzi părerile oamenilor, dar și de a vorbi cu cei pe care acești oameni îi aleg.
Și, în general, aceasta este o lipsă de respect față de locuitorii regiunii transnistrene. În aceste condiții este foarte greu să vorbim despre o oarecare apropiere, atât timp cât autoritățile moldovenești refuză categoric să respecte alegerea locuitorilor din Transnistria.
Permiteți-mi să vă reamintesc că în perioadele de campanie parlamentară sau prezidențială în Moldova nu au existat niciodată obstacole din partea structurilor oficiale ale Transnistriei. Toate persoanele care au cetățenia moldovenească puteau călători liber pe teritoriul Republicii Moldova și să-și exercite votul.
- Pe de o parte, Transnistria este un subiect de negocieri pe platforma internațională „5+2”. Pe de altă parte, Chișinăul oficial refuză să recunoască însăși posibilitatea oricărui proces electoral în Transnistria. Intenționați să atrageți atenția structurilor internaționale asupra acestei situații?
- Transnistria în forma sa actuală există de trei decenii. După cum ați menționat pe bună dreptate, Transnistria este un participant cu drepturi depline în formatul „5 + 2”, ceea ce înseamnă că și oficialii regiunii sunt participanți cu drepturi depline. Rezultă că suntem recunoscuți de întreaga comunitate mondială, cu excepția Moldovei. Într-adevăr, o situație foarte ciudată.
- Dar astfel de acțiuni ale autorităților de la Chișinău sunt, printre altele, un fel de mesaj către conducerea regiunii și locuitorii acesteia. Personal, ce mesaj ați auzit de la oficialii din Moldova de data aceasta?
- Mesajul este, fără îndoială, negativ. Dar totuși, sper la bunul simț. Sper la faptul că echipa aflată în prezent la putere în Moldova pur și simplu încă nu a realizat inevitabilitatea negocierilor directe ca garanție a procesului de reglementare.
- Să presupunem incredibilul - întâlnirea dumneavoastră cu Maia Sandu. Aveți vreun mesaj personal pentru ea?
- O respect pe Maia Grigorievna. Desigur, am ce să-i spun. Dar, dacă îmi permiteți, nu aș vrea să discut despre asta. Când va fi ocazia, îi voi spune totul personal.
Transnistrenii își aleg șeful regiunii la fiecare cinci ani. Vadim Krasnoselski a fost reales în funcția de lider al regiunii transnistrene. Așa-zisa Comisie Electorală din stânga Nistrului a anunțat că pentru acesta au votat 113 620 de alegători cu drept de vot din regiune, ceea ce reprezintă 79% din cei prezenți la urne.
Anterior, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, răspunzând unei întrebări despre viitoarele alegeri pentru șeful Transnistriei, a spus că autoritățile moldovenești „consideră aceste alegeri ilegale”. Prin urmare, nu există așteptări cu privire la rezultatele lor pe malul drept. Cu toate acestea, Sandu a subliniat că Chișinăul nu refuză dialogul cu Tiraspolul.
Cu o zi înainte de scrutin, nouă cetățeni ruși, reprezentanți ai organizațiilor publice și pentru drepturile omului cunoscute în multe țări, nu au fost lăsați să intre pe teritoriul Republicii Moldova.
Transnistria, ai cărei locuitori sunt ruși și ucraineni în proporție de 60%, a căutat să se separe de Moldova chiar înainte de prăbușirea URSS, temându-se că țara se va alătura României pe valul sentimentelor naționaliste. În 1992, după o încercare a autorităților moldovenești de a rezolva conflictul cu forța, Transnistria a devenit un teritoriu care era practic în afara controlului Chișinăului.