Coronavirus

OMS dă înapoi: Nici un deces deocamdată legat de varianta Omicron

Organizația Mondială a Sănătății a spus că nu a primit informaţii despre vreun deces cauzat de varianta Omicron a coronavirusului, însă așteaptă date din mai multe țări care efectuează testele necesare.
Sputnik
CHIȘINĂU, 4 dec – Sputnik, Doina Crainic. Până în prezent, Organizația Mondială a Sănătății nu a primit nicio informație referitoare la vreun deces legat de noua variantă Omicron a Sars-CoV2, a declarat vineri Christian Lindmeier, purtătorul de cuvânt al OMS.
„Nu am primit încă nicio informație despre decese legate de Omicron”, a spus oficialul în comunicatul de presă obișnuit al OMS.
Lindmeier a precizat că, în următoarele zile, sunt așteptate mai multe informații, pe măsură ce țările urmează să facă verificări ulterioare.

Omicron ar putea deveni varianta majoritară

Agenția pentru Sănătate a Uniunii Europene a estimat că varianta Omicron ar putea deveni predominantă în lume în următoarele luni.
„Dovezile actuale privind transmisibilitatea, severitatea bolii și evitarea imunității sunt foarte incerte în ceea ce priveşte varianta Omicron a coronavirusului. Cu toate acestea, datele preliminare din Africa de Sud sugerează că ar putea avea un avantaj substanțial de răspândire față de varianta Delta. În acest caz, modelele matematice indică faptul că se așteaptă ca Omicron să provoace mai mult de jumătate din toate infecțiile cu Sars-CoV-2 din UE/Spațiul Economic European în următoarele luni”, se arată în comunicatul agenției.
În ceea ce privește momentul exact, se subliniază că, cu cât avantajul de răspândire al variantei Omicron este mai mare față de varianta Delta, cu atât mai devreme va începe să provoace majoritatea infecțiilor cu Sars-CoV-2.
Coronavirus
Vor fi oare eficiente vaccinurile existente în lupta cu noua tulpină ”omicron”