CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Miercuri vremea în Moldova va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică scăzută. Pe întreg teritoriul țării cerul va fi înnorat. Vântul va sufla din nord spre vest, conform prognozei meteo publicate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
Prognoza meteo în Moldova pentru 1 decembrie - câte grade vor fi
Pe 1 decembrie sunt așteptate între 0 și -5 grade pe timp de noapte, iar ziua valorile termice vor oscila între 3 și 8 grade Celsius.
Mai exact, în data de 1 decembrie, în Chișinău și la Bălți vom avea temperaturi de până la 7 grade. În sudul Moldovei mercurul din termometre va oscila între 5 și 8 grade, iar în raioanele centrale - între 4 și 7 grade Celsius, potrivit prognozei meteo.
Prognoza meteo pentru Chișinău pe 1 decembrie
Noaptea în Chișinău se vor înregistra între 0 și -1 grade Celsius, arată prognoza meteo. Pe timp de zi, temperaturile vor oscila între 4 și 7 grade. Cerul va fi variabil și fără precipitații.
Prognoza meteo pentru Bălți pe 1 decembrie
La Bălți, pe timp de zi se vor înregistra până la 7 grade Celsius, arată prognoza meteo. Pe timp de noapte, însă, la Bălți se va înregistra până la -4 grade.
Prognoza meteo pentru următoarele zile
În data de 2 și 3 decembrie vom avea parte de vreme înnorată, potrivit prognozei meteo prezentată de Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Pe timp de noapte vom avea temperaturi între 0 și -3 grade Celsius, iar ziua mercurul din termometre va urca până 13 grade.