CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Membrii CEC examinează în cadrul ședinței de astăzi reflectarea veniturilor și cheltuielilor Marinei Tauber în campania electorală pentru alegerile locale noi din Bălți. Tauber este acuzată că ar fi cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau în campania electorală.
Potrivit membrului CEC Pavel Postică, această abatere de la lege ar fi fost constatată de către Inspectoratul de Poliție Bălți. În cadrul ședinței, sunt audiați reprezentanții SRL-ului care ar fi prestat servicii de alimentare contra plată. Aceștia susțin că nu dețin niciun bon fiscal sau factură în care să fie menționat că Marina Tauber sau partidul „ȘOR” ar fi făcut vreo comandă de mâncare la acest SRL. Mai mult, șeful pe vânzări al întreprinderii a precizat că nici nu a fost contactat de reprezentanții partidului „ȘOR”.
Într-o postare pe pagina de Facebook, Marina Tauber a scris că „Maia Sandu și puterea actuală vor să fure victoria și posibilitatea bălțenilor de a avea o viață mai bună”.
„Ei nu fură victoria lui Ilan Șor, a Partidului „ȘOR” sau a Marinei Tauber, ci a locuitorilor municipiului Bălți, care sunt dezamăgiți de ceea ce se întâmplă. Ei s-au speriat că altcineva, în afară de ei, pot să câștige și că oamenii s-au săturat de sărăcie și problemele pe care le creează Maia Sandu, PAS și toată puterea concentrată în mâinile acestui partid”, a scris Marina Tauber.
În prezent, Marina Tauber se află în sala CEC, alături de deputatul și membrul partidului „ȘOR” Denis Ulanov. În sală au loc discuții aprinse, iar președintele CEC o acuză pe Marina Tauber că ar face presiuni pe membrii Comisiei.
În context, în fața Comisiei Electorale Centrale s-au adunat mai mulți susținători ai partidului „ȘOR” pentru a protesta și a susține candidatura Marinei Tauber.
Alegerile locale noi în municipiul Bălți
Amintim că, candidatul Partidului „ȘOR” Marina Tauber a câștigat detașat primul tur al alegerilor locale noi pentru Primăria municipiului Bălți. Asta arată rezultatele preliminare prezentată de Comisia Electorală Centrală. Astfel, Marina Tauber și Nicolai Grigorișin ar urma să lupte pentru fotoliul de primar al municipiului Bălți în turul doi al scrutinului, care ar urma să se desfășoare în data de 5 decembrie.
Pentru Marina Tauber au votat 15 918 de persoane (47,93%).
Pe locul doi s-a poziționat candidatul independent Nicolai Grigorișin, cu 6 951 de voturi (20,93%). Pe locul trei se află Boris Marcoci, din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, cu 4 679 (14,08%), iar pe locul patru- Alexandr Nesterovski, din partea Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, cu 4 677 de voturi (14,08%).