În premieră pentru Republica Moldova, cetățenii vor avea dreptul la pensie anticipată. Adică, cei care vor avea un stagiu de cotizare mai mare decât cel prevăzut în cazul pensiei obișnuite, PÂNĂ la atingerea vârstei de pensionare, vor putea să se pensioneze mai devreme.
Însă în acest caz va exista o condiție – la calcularea pensiei anticipate nu se va ține cont de perioadele în care persoanele NU au contribuit la bugetul asigurărilor sociale, cum ar fi concediul de îngrijire al copilului, efectuarea serviciului militar etc. Pe scurt – vorbim despre un drept, nu și despre o obligație.
Dreptul la pensie anticipată urmează să fie reglementat de Legea cu privire la sistemul public de pensii. Ce trebuie să cunoască cetățenii despre dreptul la pensie anticipată și pe cine vizează? Ce avantaje oferă acest tip de pensie? Și de ce femeile care se vor afla în concedii de îngrijire a copiilor nu trebuie să se îngrijoreze? Discutăm aceste subiecte, în cadrul emisiunii ATITUDINI, cu Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale.