CHIȘINĂU, 26 nov - Sputnik. Vineri vremea în Moldova va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi variabil, fără precipitații. Vântul va sufla slab la moderat, izolat cu intensificări, conform prognozei meteo publicate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
Prognoza meteo în Moldova pentru 26 noiembrie - câte grade vor fi
Pe 26 noiembrie sunt așteptate între -3 și +2 grade pe timp de noapte, iar ziua valorile termice vor oscila între 8 și 13 de grade Celsius.
Mai exact, în data de 26 noiembrie, în Chișinău și la Bălți vom avea temperaturi de până la 11 grade. În sudul Moldovei mercurul din termometre va oscila între 10 și 13 grade, iar în raioanele centrale - între 9 și 12 grade Celsius, potrivit prognozei meteo.
Prognoza meteo pentru Chișinău pe 26 noiembrie
Noaptea în Chișinău se vor înregistra între 0 și 2 grade Celsius, arată prognoza meteo. Pe timp de zi, temperaturile vor oscila între 9 și 11 grade. Cerul va fi variabil, fără precipitații.
Prognoza meteo pentru Bălți pe 26 noiembrie
La Bălți, pe timp de zi se vor înregistra între 8 și 11 grade Celsius, arată prognoza meteo. Pe timp de noapte, însă, la Bălți se vor înregistra între -3 și 0 grade.
Prognoza meteo pentru 26 noiembrie - 02 decembrie 2021
© Screenshot / Serviciul Hidrometeorologic de Stat
Prognoza meteo pentru următoarele zile
În perioada 27 - 29 noiembrie vom avea parte de vreme frumoasă, potrivit prognozei meteo prezentată de Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Pe timp de noapte vom avea temperaturi între 1 și 8 grade Celsius, iar ziua mercurul din termometre va urca până 15 grade.
În zilele ulterioare, însă, temperaturile vor scădea. Noaptea vom avea minime de până la -5 grade Celsius, iar ziua mercurul din termometre va urca până la 10 grade cu plus. Cerul va fi variabil, fără precipitații esențiale. O astfel de prognoză anunță meteorologii până în data de 2 decembrie.
Meteo: Maximele și minimele termice pentru 26 noiembrie
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 26 noiembrie 1969 a fost înregistrată temperatura de +17,6 grade Celsius, fiind consideră cea mai caldă zi de 26 noiembrie de la începutul măsurărilor termice, adică din 1886.
Valoarea minimă din această zi a fost înregistrată în anul 1999 - atunci au fost -14,5 grade Celsius.