Deputații examinează, în procedură de urgență, în lectura a doua, rectificările la Legii bugetului de stat pentru anul curent, la cererea prim-ministrului Natalia Gavrilița. Amintim că, potrivit legislației în vigoare, de la data votării în prima lectură trebuie să treacă un termen de zece zile. Proiectul a fost votat în prima lectură joia trecută, pe 18 noiembrie, ceea ce înseamnă că au trecut doar șapte zile.
Examinarea în procedură de urgență a fost solicitată după ce ieri au expirat cele 48 de ore în care Moldovagaz trebuia să achite datoria curentă către Gazprom pentru luna octombrie și jumătate din noiembrie.
Pe 22 noiembrie, ”Gazprom” a declarat că Republica Moldova ar putea fi deconectată de la gaz în 48 de ore. Miercuri, 24 noiembrie, Gazprom a anunțat că îi va oferi un răgaz țării noastre, până vineri, pentru achitarea datoriei
Tot miercuri, prim-ministrul Moldovei, Natalia Gavrilița, a solicitat Parlamentului să examineze în procedură de urgență proiectul de modificări la Legea bugetului de stat pe 2021, în vederea achitării datoriei curente de 74 de milioane de dolari față de Gazprom.
În ședința de astăzi vor fi dezbătute de asemenea proiectele legii bugetului de stat pentru anul 2022, legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor, legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală pe anul 2022, precum și politica fiscală și vamală.
În lectura a doua vor fi examinate mai multe proiecte, inclusiv, cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi, cu privire la ajutorul social, privind compensarea cheltuielilor pentru consumul gazelor naturale și modificarea Codului navigației maritime.