Orașul Frunză din raionul Ocnița, altădată o localitate prosperă, pare acum o fantomă din blocuri părăsite, case ruinate și geamuri sparte. Doar 600 de bătrâni au mai rămas în acest loc parcă uitat de lume, care își amintesc nostalgici de vremurile demult apuse. Nu e de mirare, pentru că în trecut orașul era plin de viață și oameni care veneau aici din alte ținuturi să se angajeze la cea mai mare fabrică de zahăr şi una din cele cinci uzine de producere a acidului citric din fosta URSS.
Deşi are statul de oraş, localitatea Frunză se întinde pe o distanţă de cel mult 5 kilometri și doar câteva blocuri mai sunt locuite.
După ce fabricile au încetat să mai funcționeze, oamenii au început să plece din localitate, astfel acolo locuiesc doar câteva familii tinere. În rest - doar bătrâni mai poți vedea pe stradă.
Echipa Sputnik Moldova a mers să vadă cum arată acum această localitate și a stat de vorbă cu oamenii care au depănat amintiri. Acest loc a început să fie populat la începutul anului 1966, atunci când a început construcția fabricii de zahăr şi a celei de acid citric.
„Construcția avea loc concomitent cu ridicarea fabricii de zahăr. Se construia orășelul: școala, grădinița, căminul, blocurile locative, spitalele. Terenul era foarte bine amplasat. Alături era stația de cale ferată. Între Otaci și Ocnița. Era foarte comod pentru oameni. Erau locuri de muncă, iar când era sezonul lucrau 1200 de oameni”, ne-a povestit Piotr Jmurco, unul din localnicii oraşului Frunză.
Una din cele mai longevive femei din localitate ne-a primit în vizită. Branislava Vîşinskaia are 91 de ani și s-a numărat printre primii locuitori ai orașului Frunză. Femeia, originară din Ucraina, ne-a spus că atunci când s-a mutat în localitate misiunea ei a fost să aibă grijă de înverzirea orașului.
„Eu m-am născut în anul 1930, iar din anii 70 eu sunt prima locatară a acestui bloc. Nu a mai rămas nimeni în viață din cei care au locuit aici primii. Una eu doar”, afirmă femeia.
„Când am venit aici era peste tot mizerie, păienjeniș, nici nu puteai să treci. Nu puteai să smulgi piciorul din noroi când ploua. Nu erau drumuri, nu era nimic. Și apoi, când am început să lucrez, am început să fac desecarea, pentru că stuful avea mai mult de doi metri în această zonă. Și iată am început să fac desecarea. Am plantat acolo în special plop și salcie, care elimină excesul de apă și s-a adus mult pământ”, spune Branislava.
Bătrâna spune că o întristează priveliștea orașului de astăzi și chiar o înspăimântă.
„Ceea ce simt este că îmi e frică să ies. Când îmi imaginez cum a fost pe timpul meu și cum e acum, îmi e frică să ies”, susține femeia.
O bună parte din blocurile de locuit sunt încălzite pe timp de iarnă cu ajutorul sobelor din fontă, pentru că nu sunt conectate la gaz. În oraș mai funcţionează doar o şcoală primară, un magazin şi o farmacie.
Acum, bătrânii care locuiesc în localitate speră că într-o bună zi orașul va reînvia.