CHIȘINĂU, 17 nov - Sputnik. Rusia va continua să joace rolul de mediator și garant al reglementării transnistrene. Declarația a fost făcută de ministrul rus de Externe Serghei Lavrov în urma întâlnirii cu ministrul de Externe și Integrări Europene Nicu Popescu, aflat în vizită la Moscova.
„Rusia va continua să joace rolul de mediator și garant al reglementării transnistrene. Am subliniat importanța implementării consecvente a dezvoltării ulterioare a acordurilor la care s-au ajuns între Chișinău și Tiraspol, în cadrul măsurilor de consolidare a încrederii, și care vizează asigurarea unei reglementări cuprinzătoare și viabile pe Nistru”, a spus Lavrov.
El a menționat că partea rusă se așteaptă „să organizeze cât mai curând o întâlnire oficială în formatul de negociere „5+2”, în care nu s-a mai discutat de doi ani.
„Am simțit interesul conducerii moldovenești pentru reluarea cât mai curând a acestui format”, a adăugat Lavrov.
Popescu, la rândul său, a atras atenția asupra faptului că în cadrul negocierilor s-a remarcat rolul important al Rusiei care, împreună cu alți mediatori în procesul de negociere, ajută la înaintarea către soluționarea problemei transnistrene.
„Contăm pe sprijinul Federației Ruse pentru a găsi o soluție politică viabilă în problema transnistreană, bazată pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”, a spus ministrul moldovean de Externe.
Potrivit acestuia, „s-a remarcat, de asemenea, posibilitatea nimicirii munițiilor de la Cobasna.
"Avem un interes comun de a înlătura această zonă de risc. Prin măsuri reciproce. În ceea ce privește prezența grupului operațional de trupe rusești în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, poziția noastră rămâne neschimbată. Această prezență contrazice statutul de neutralitate consemnat în Constituţia Moldovei, iar retragerea trupelor ruse rămâne prioritatea noastră în politica externă”, a conchis Popescu.