Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Politician român: Dumitriu, singurul care a devoalat instrumentalizarea pericolului rusesc

Liderul PNȚCD, Alexandru Pavelescu, și scriitorul Alexandru Petria și-au luat rămas bun de la jurnalistul Dragoș Dumitriu, amintindu-și de omul și patriotul deosebit care a fost acesta.
Sputnik
BUCUREȘTI, 16 nov – Sputnik. Liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu, îi face un portret deosebit lui Dragoș Dumitriu, arătând că era printre cei mai onești și culți jurnaliști, un suflet generos, plin de pasiune pentru cauza românească! Totodată, Pavelescu observă cu justețe că Dumitriu a fost singurul jurnalist care a arătat cum e folosit așa numitul ”pericol rusesc” pentru a le închide gura protestatarilor.
”A fost, probabil, singurul jurnalist care a devoalat instrumentalizarea pericolului rusesc, pentru reducerea la tăcere și stigmatizarea vocilor libere. Și-a asumat marginalizarea într-un spațiu public controlat de propaganda lui Soros”, a descris Pavelescu activitatea jurnalistului.
Liderul PNȚCD nu îi uită nici pe cei care l-au atacat pe Dumitriu chiar și după decesul acestuia:
”Acum, când s-a dus către stele, amintirea lui va rămâne o pată de neșters pe obrazul celor care și-au vândut conștiința. Voi, care i-ați făcut așa de mult rău, să nu puteți dormi în pace! Golul pe care îl lasă vă acuză de dincolo de lume!”, îi ia apărarea Pavelescu.

Dragoș Dumitriu „a fost un patriot incomod ca orice patriot pe bune, nu de carton”

Scriitorul Alexandru Petria regretă că, fiind blocat în ultimele zile pe Facebook, n-a avut cum să scrie mai repede despre moartea ziaristului Dragoș Dumitriu, la numai 57 de ani.
Societate
Șoșoacă despre decesul lui Dumitriu: Lupți contra sistemului, sistemul are "grijă" de tine
”Nu ne-am văzut niciodată față în față, dar îmi citea textele cu atenție. A scris de mai multe ori foarte comprehensiv despre mine în Sputnik, unde lucra ca editorialist. A fost un patriot, incomod ca orice patriot pe bune, nu de carton. Am apreciat îndeosebi că n-a avut metabolism la discursul oficial pentru corectitudine politică și autocolonializare”, apreciază Petria activitatea jurnalistului.
În finalul postării sale, scriitorul are câteva cuvinte emoționante:
”Îmi pare foarte rău că n-am avut ocazia să-i mulțumesc pentru cuvintele sale frumoase, echilibrate, având în spate adevărul. Dumnezeu să-l odihnească!”

”M-ai făcut să mă redescopăr”

Un comentariu de rămas bun memorabil a avut și Jean Blăgoi, fost colaborator al jurnalistului în lumea televiziunii:
”Adio, prieten drag. M-ai inițiat într-o lume de care am rămas fascinat și astăzi. M-ai făcut să mă redescopăr. Mi-ai adus oameni de valoare în viața mea, m-ai facut să citesc și să privesc cu alți ochi realitatea cotidiană”, a scris acesta pe contul său de socializare.
Societate
„La moartea prietenului meu Dragoş Dumitriu”