Publicăm integral un mesaj de adio semnat de jurnalistul și publicistul Iurie Roșca, coleg de breaslă și prieten al lui Dragoș Dumitriu, publicat de geopolitika.ro.
„La moartea prietenului meu Dragoş Dumitriu
O veste năprasnică mi-a fost comunicată chiar acum. Jurnalistul de la București, bunul meu prieten Dragoș Dumitriu, a încetat din viață. Încă nu mă pot obișnui cu acest gând. După o lună de zile de aflare în spital, s-a stins din viață. Cauza oficială a morții – infarct post-covid. Altfel nici nu putea fi. În ziua de azi se moare doar din cauza Covid-19 și mai ales la spital. Mă prind la gândul, atât de comun de când cu zisa pandemie, că poate dacă se trata acasă, ar fi evitat sfârșitul subit.
De la o vreme încoace Moartea și-a subtilizat uneltele muncii sale. Ea nu se mai mulțumește să ne secere cu coasa. Armele ei sunt urzite în laboratoarele savanților specializați în arta depopulării. Ea și-a lăsat straiele de un negru lugubru, deghizându-se în albul imaculat al halatului eroilor zilelor noastre.
În această epocă dementă totul este altfel decât până la punerea în scenă a acestui spectacol funest. Cel care e luat la ochi de către doamna sinistră are parte de două tipuri de transport funerar, unul rapid, iar celălalt ceva mai lent. Primul se deplasează cu viteză maximă, sfidând regulile de circulație și asurzind orașul cu sirenele stridente. Acest transport special mai e numit din inerție de către unii ”salvare”. Ajuns la destinație, în instituția numită și ea din obișnuință ”spital”, nefericitul ostatec al salvatorilor e pregătit după toate rigorile OMS de ultimul drum. Iar când operațiunea de salvare e încheiată, pacientul decedat în cele mai bune condiții e înregimentat în statistica zilnică a deceselor trâmbițate pe larg de crainicii regimului. După care mortul salvat de alte cauze ale decesului decât virusul în vogă, e transportat pe ultimul drum în ritmul lent al pompelor funebre.
Dragoș era cu trei ani mai tânăr decât mine. Și asta mă face să sufăr și mai mult, de parcă l-aș fi supraviețuit pe nedrept.
Dragoș Dumitriu a fost un publicist de o ținută intelectuală cu totul aparte. Un naționalist cu o cultură generală remarcabilă, un bun cunoscător al câtorva limbi străine, un fin și deseori necruțător analist al realităților politice din țară și a stării de lucruri la scară mondială. Spre deosebire de larga majoritate a colegilor săi de breaslă, el nu s-a lăsat sedus de sirenele eurolatrilor. A fost unul dintre condeiele de frunte ale curentului de gândire și de atitudine suveranist, afirmând adevărul în răspăr cu ”gândirea unică” impusă de promotorii ”corectitudinii politice”. Articolele lui de presă și emisiunile de televiziune pe care le modera incendiau barosanii politicii românești și stârneau lătratul lacheilor de presă ai Sistemului.
Fiind cel mai redutabil condei al echipei de gazetari de la ”Sputnik România”, el nu s-a lăsat timorat de rețelele de influență marca Soros, sfidând orice etichetare de rusofilie. Într-o Românie colonizată militar, economic, civilizațional și axiologic de către un Occident aflat la cheremul plutocrației globale, Dragoș a apărat cu onestitate și curaj interesele naționale ale țării.
Ori de câte ori ajungeam la București, mă întâlneam cu el și cu ați câțiva prieteni. Lungile noastre discuții la un pahar de vorbă mă făceau să mă simt împlinit. Eu îi aduceam cărți de la Chișinău, el îmi spunea ce cărți au mai apărut între timp în Țară. Starea de fericire în mijlocul acelor câțiva prieteni cu care împărtășeam aceleași valori a fost poate tot ce am trăit mai bun în ultimii ani.
Anume Dragoș Dumitriu a fost moderatorul în cadrul unor lansări de carte, semnate de mine. În 2017, când am prezentat volumul ”Ortodoxie și Naționalism Economic” și, respectiv, în 2020, când am scos de sub tipar culegerea de texte ”Interesul Național ca Modus Vivendi”. Iar pentru a te afișa cu unul ca mine, care sunt un proscris într-o Românie aflată sub dominația unui regim venal, trebuia să ai curaj și demnitate. Lui Dragoș nu i-a fost frică să-și maculeze imaginea alături de un stigmatizat, chiar dacă asta ”nu dădea bine la imagine”.
Dragoș a avut o dragoste aparte pentru Basarabia. Cunoştea în profunzime istoria acestui pământ, se ţinea la curent cu noutăţile editoriale de la noi, fiind un cititor fidel al scriitorilor noştri.
Am pierdut un prieten adevărat. Ştim că sufletul lui e încă în preajma noastră. Simţim asta şi ne cutremurăm. El ne vede şi ne aude. Mi-e un dor de el de îmi vine să urlu. E oră târzie de noapte. Lăcrimez şi ascult cum ticăie ceasul de pe perete şi cum îmi bate în piept inima. Ritmurile lor distonează, inima o ia înainte, se precipită, de parcă s-a grăbi să întreacă ceasul.
Mă voi ruga pentru el bunului Dumnezeu să îi ierte păcatele şi să-l primească la sânul său cu toţi drepţii.
Sincere condoleanţe familiei lui Dragoş Dumitriu. Iată un bun român pe care îl voi purta în suflet câte zile voi mai avea.
Iurie Roşca,
13 noiembrie 2021”