Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Maia Sandu a făcut totalurile vizitei sale în Franța: Cu ce s-a ocupat președintele țării

În perioada 10 - 11 noiembrie, Maia Sandu s-a aflat într-o vizită oficială în Franța. Ea s-a întâlnit cu
Sputnik
CHIȘINĂU, 13 nov - Sputnik. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu a făcut totalurile vizitei sale în Franța. Ea a precizat că a participat la Forumul Păcii, un eveniment anual, organizat sub egida președintelui francez, Emmanuel Macron. Evenimentul adună șefi de state, guverne, antreprenori din diferite domenii și activişti din lumea întreagă într-un format de discuții pe subiecte globale, a menționat Maia Sandu.
Totodată, președintele țării a participat la ceremonia de deschidere a Forumului Păcii, alături de președintele Macron, vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, și alți șefi de state și guverne.
„În cadrul panelului pe tema liderismului femeilor, am discutat problema egalității de gen și problemele cu care se confruntă femeile în politică. În pofida schimbărilor spre bine la acest capitol în Moldova, mai sunt multe de făcut pentru a reduce inechitățile sociale și economice din țara noastră”, se menționează în postare.
În cadrul vizitei, Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Estoniei, Alar Karis. Cei doi șefi de stat au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul transformării digitale. Președintele țării noastre s-a întâlnit și cu președintele Islandei, Guðni Jóhannesson. În cadrul întrevederii, au discutat despre extinderea cooperării comerciale dintre țările noastre în plan bilateral și în contextul cooperării Moldovei cu statele EFTA.
Politică
Premierul Natalia Gavrilița pleacă la Londra: Care este scopul vizitei
Maia Sandu a precizat că pe finalul vizitei sale în Franța, ea a participat la celebrarea aniversării a 75-a a UNESCO, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
„Moldova împărtășește valorile umaniste ale UNESCO și va continua colaborarea cu această organizație pentru promovarea inovării, digitalizării, educației și salvgardării patrimoniului nostru cultural”, a precizat șeful statului.