CHIȘINĂU, 10 nov – Sputnik. Premiul Național pentru anul 2021 a fost decernat astăzi la Guvern. Laureații sunt șapte personalități din țară, care au fost distinși pentru contribuția semnificativă în domeniile de activitate și promovarea imaginii Republicii Moldova.
„Avem nevoie, poate, mai mult decât altă dată, de mobilizare pentru a construi acasă un viitor demn. Susținerea și cultivarea patrimoniului uman este o prioritate a Guvernului. Sunt onorată să vorbesc acum în fața oamenilor care au un impact major la dezvoltarea științei, tehnologiilor, culturii, artei și sportului. În fața celor care prin activitatea lor contribuie la consolidarea valorilor noastre naționale și a imaginii Republicii Moldova”, a declarat premierul Natalia Gavrilița.
Cei șapte laureați ai Premiului Național pentru anul curent sunt: Ghenadie Jaloba, Petru Neamțu, Anastasia Nichita, Tudor Cîrlan, Maria Șleahtițchi, Vitalie Ciobanu și Colectivul Instituției Publice Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
Potrivit unui comunicat emis de Guvern, Executivul are ca obiectiv reabilitarea caselor de cultură din sate și orașe, a bibliotecilor sau terenurilor sportive și transformarea acestora în centre comunitare culturale active, pentru a spori calitatea vieții oamenilor atât în zonele rurale, cât și în cele urbane.
Premiul Național 2021
© Photo : Guvernul Republicii Moldova
Premiul Naţional, în valoare de 100 mii lei, se acordă anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.