Coronavirus

Scandalos: Cum Ministerul Sănătății numără morții de COVID-19

După ce a fost publicat raportul zilnic de infectări și decese provocate de COVID-19, Ministerul Sănătății a venit cu precizări privind numărul mare de morți raportat în ultimele 24 de ore.
Sputnik
CHIȘINĂU, 10 nov – Sputnik. Ministerul Sănătății a venit cu precizări în legătură cu numărul mare de decese asociate COVID-19, din ultimele 24 de ore. În datele prezentate cu puțin timp în urmă, timp de o zi în Republica Moldova au fost înregistrate 60 de decese provocate de noul tip de coronavirus, cifra reprezentând un record sumbru de la începutul pandemiei în Moldova.
Astfel, potrivit reprezentaților din Sănătate, a fost identificată o serie de nonconformități în procesul de înregistrare şi raportare a cazurilor de deces provocate de COVID-19.
Mai exact, Ministerul Sănătății a venit cu un comunicat pe pagina sa de Facebook în care a anunțat că au fost identificate sute de cazuri de deces provocate de COVID-19 înregistrate, însă neraportate.
Potrivit Ministerului, unele dintre aceste cazuri sunt încă din anul 2020.
”De exemplu, astăzi, din cele 60 de cazuri raportate, 9 revin unor perioade anterioare”, se menționează în comunicatul emis de Ministerul Sănătății.
Coronavirus
Record sumbru de decese asociate COVID-19: Datele alarmante anunțate de autorități
Totodată, reprezentanții în sănătate menționează că, în prezent, o echipă lucrează la verificarea tuturor cazurilor înregistrate pe parcursul anilor 2020- 2021.
De la începutul pandemiei, peste 349 de mii de moldoveni s-au infectat cu noul tip de coronavirus, dintre care 328 694 au fost vindecați, iar 8 253 de persoane au murit fiind răpuse de virus.