CHIȘINĂU, 9 nov - Sputnik. Ministerul Educației anunță că Comisia Națională de Examene a aprobat programele pentru examenul național de Bacalaureat. Astfel, acestea au fost modificate în conformitate cu modernizarea Curriculumului Național la disciplinele școlare și în corespundere cu prevederile Regulamentului cu privire la examenul național de bacalaureat.
„Programele de examen sunt documente normative ce vizează modalitatea de evaluare a candidaților la disciplina de examen și sunt destinate autorilor de teste, profesorilor, elevilor, conducătorilor instituțiilor de învățământ”, se menționează în comunicatul de presă al Ministerului Educației.
Potrivit ministerului de resort, programele de examen au fost supuse consultărilor publice, iar în urma acestora, Agenția Naționale pentru Curriculum și Evaluare a recepționat avize de la organele locale de specialitate în domeniul învățământului, de la instituțiile de învățământ general și de la alți reprezentanți ai mediului academic. Astfel, anul viitor, candidații la examenul național de bacalaureat vor susține probele examenului în baza noilor programe de examen aprobate.
Aici puteți accesa programele de examen aprobate.
Totodată, este de menționat faptul că deja a fost stabilit orarul examenelor de bacalaureat care se va desfășura în vara anului viitor. Astfel, examenul național de bacalaureat, sesiunea 2022, se va desfășura în perioada 3 iunie – 21 iunie, cu începere de la ora 09:00.
Orarul examenelor de BAC 2022
3 iunie - proba la limba și literatura română pentru alolingvi
7 iunie - proba la limba de instruire
10 iunie - proba la limba străină
14 iunie - proba la disciplinele de profil
17 iunie - proba la alegere
21 iunie - proba la limba și literatura bulgară, găgăuză și ucraineană.