CHIȘINĂU, 5 nov - Sputnik. 50 de grădinițe din Capitală au fost supuse verificărilor pentru a se vedea cum sunt hrăniți copiii. Astfel, responsabili din cadrul Direcției generale educație, tineret și sport au efectuat controale inopinate pe parcursul acestei săptămâni.
Verificările au fost făcute în contextul în care la începutul acestei săptămâni primarul Ion Ceban a anunțat că într-o instituție preșcolară din municipiul Chișinău au fost descoperiți viermi în terciul din fulgi de ovăz preparat pentru copii.
Potrivit primarului general, procesul de pregătire a terciului a fost încetat imediat și produsul nu a mai ajuns pe masa copiilor, ci a fost înlocuit.
După verificări s-a constatat că bucatele preparate pentru copii sunt de calitate bună, organizarea alimentației corespunde rigorilor impuse de autorități, iar produsele alimentare livrate instituțiilor de către agenții economici sunt bune, cu excepția unor loturi de fructe și legume.
„Procesul tehnologic este respectat parțial, în dependență de calificarea lucrătorilor din blocurile alimentare. Totodată, în instituțiile preșcolare sunt create comisii de triere, care sunt responsabile de calitatea produselor recepționate, precum și de corespunderea calității produsului finit”, se menționează într-un comunicat de presă al Primăriei.
Responsabilii din cadrul Primăriei au menționat că managerii instituțiilor unde au fost constatate abateri au fost rugați să prezinte explicații.
Amintim că luni, în cadrul ședinței operative săptămânale, Ion Ceban a declarat că la o grădiniță din Capitală, în timpul preparării terciului de ovăz au fost observate „corpuri străine”, mai exact viermi.
Ceban a menționat atunci că terciul a fost înlocuit cu altul calitativ. Probele de terci au fost expediate la laborator pentru investigații.
Din luna iunie a acestui an, copiii din grădinițele din Chișinău sunt hrăniți conform unui meniu nou. Acesta conține mai multe fructe și legume proaspete, terciuri, pește, carne de pui și vită.
La elaborarea "Meniului - Model unic" au participat mai mulți directori de grădinițe, asistenți medicali, responsabili de monitorizarea alimentației copiilor, nutriționiști, tehnologi, dar și alți specialiști. Anterior, grădinițele din fiecare sector al Capitalei aveau meniuri diferite.