Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ion Ceban, la Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale de la Strasbourg

Ion Ceban participă la Congres în calitate de vicepreședinte al Congresului Autorităților Publice Locale din Republica Moldova. El a vorbit despre problemele Capitalei și ale țării în general.
Sputnik
CHIȘINĂU, 27 oct – Sputnik. Primarul Capitalei participă în aceste zile la lucrările Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europei, care se desfăşoară la Strasbourg.
În discursul rostit la eveniment, Ion Ceban s-a referit la importanța descentralizării și dezvoltării APL-urilor pentru a le face mai actractive pentru cei care vor să rămână și să investească în țară, să-și găsească un loc de muncă bine plătit.

"În prezent în jur de 1.160.000 de persoane din Republica Moldova au plecat sau sunt stabiliți temporar peste hotarele țării. Potrivit ultimelor date statistice, populația Republicii Moldova este de aproximativ 2,6 milioane, fără regiunia transnistrenă ", a declarat Ion Ceban.

Primarul Capitalei a mai precizat că 66% din personale stabilite cu traiul sau care au plecat cu scopul de a munci peste hotarele țării își doresc să revenină și sunt gata să investească în Republica Moldova, iar implicarea diasporei în dezvoltarea locală poate fi utilă prin aportul experienței și aptitudinilor practice (know-how) acumulate peste hotare.
"Descentralizarea şi consolidarea democrației locale reprezintă unul din instrumentele esențiale în îmbunătățirea situației, creșterea calității serviciilor și a condițiilor de viață, iar în consecință – reducerea migrației și chiar determinarea cetățenilor de a se întoarce acasă ", a specificat Ceban.
Edilul Chișinăului este convins că dezvoltarea economică sustenabilă și crearea noilor locuri de muncă este legată strâns de procesul de descentralizare financiară reală, de creșterea capacităților bugetelor locale în tot ce înseamnă asigurarea unei infrastructuri și condițiilor de activitate necesare mediului de afaceri.

Actele au fost semnate, însă recomandarile nu au fost îndeplinite

Delegația Republicii Moldova a salutat semnarea de către reprezentanţii Guvernului R.M şi ai Congresului a Foii de Parcurs privind implementarea recomandării nr. 436 din 2019 în domeniul consolidării democrației și autonomiei locale din Republica Moldova.
Primarul a atras atenția asupra faptului că de la semnarea acestui document important a trecut deja mai mult de jumate de an, fără să fie întreprinse acțiuni concrete.
De aceea, Ion Ceban a solicitat o atenție sporită și monitorizare eficientă din partea Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale a Consiliului Europei a implementării angajamentelor asumate de către autoritățile naționale actuale din Republica Moldova.
Societate
Se redeschide o linie de autobuz în municipiul Chișinău
"Angajamentele propuse de CALM au fost semnate de mai multe partide, inclusiv de partidul de la Guvernare PAS, dar și a Partidului Socialiștilor", a mai adăugat Ceban.
El a mai subliniat că deocamdată a avut o singură întrevedere la nivel parlamentar, dar nu s-au schimbat cu mult lucrurile.