CHIȘINĂU, 25 oct - Sputnik. Poziţia Rusiei este justificată, favorabilă din punct de vedere al preţului pentru partea moldovenească, a declarat marţi jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov, potrivit RIA Novosti.
„Poziția este atent verificată, clară și justificată, iar din punct de vedere al parametrilor de preț este foarte favorabilă pentru partea moldovenească”, a spus Peskov.
Declarația a fost făcută în contextul în care ultima rundă de negocieri dintre autoritățile moldovene și Gazprom s-a soldat cu eșec.
Potrivit secretarului de presă al președintelui Federației Ruse, negocierile sunt în desfășurare. „Aici trebuie să înțelegeți, până la urmă, ce va decide partea moldovenească”, a adăugat Peskov.
În opinia sa, costul gazului rusesc pentru Moldova este mai mic decât cel propus de țări terțe.
După ultima rundă de negocieri cu Gazprom, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Moldovei Andrei Spînu a anunțat că nu a ajuns la o înțelegere cu concernul rus și că prețul pe care l-ar cere compania ar fi chiar mai mare decât cel de piață.
„Prețul cerut, care include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a datoriei istorice, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz. Republica Moldova nu poate accepta să plătească un preț la gaz mai mare decât toate celelalte state din regiune. Ne dorim o nouă rundă de discuții cu Gazprom. În același timp, vom căuta furnizori alternativi, pentru a ne asigura că țara are gaz și că diversicăm sursele de aprovizionare”, a spus Spînu.
Luni, pe 25 octombrie, ministrul Infrastructurii a anunțat că Gazprom a propus Moldovei o reducere de 25%
„Discuțiile au fost referitor la stabilirea prețului în baza formulei din octombrie și o potențială reducere de 25% în anumite condiții”, a spus ministrul.
În octombrie Moldova plătește 790 de dolari pentru mia de metri cubi ce gaz.
Pe de altă parte, reprezentantul concernului rus Serghei Kuprianov a declarat că situația dificilă în sectorul gazelor naturale cu care se confruntă Moldova s-a creat din cauza autorităților republicii.
"S-a creat o situație foarte dificilă cu furnizarea gazelor rusești către Moldova. Vina pentru aceasta revine în totalitate autorităților moldovenești. Vorbim despre criza neplăților din partea Moldovei pentru gazul rusesc. (...) Aici nu este vorba de politică, Gazprom este o societate pe acțiuni și nu poate opera cu pierderi, nu își poate permite să nu plătească impozite la bugetul Federației Ruse. Există limite pentru răbdare. Moldova însăși provoacă o criză cu propriile mâini", a spus Kuprianov.
Kuprianov a explicat că republica a acumulat o datorie pentru gazul deja furnizat.
„În prezent, suma datoriei este de 433 milioane dolari și, ținând cont de întârzierea efectuării plăților, suma totală datorată este de 709 milioane dolari.
În același timp, reprezentanții Moldovei, din anumite motive, nu vor să recunoască suma acumulată a datoriei. De asemenea, reprezentanților Moldovei nu le place prețul gazului, deși prețurile aici sunt clare și transparente", a adăugat el.
Kuprianov a spus că Gazprom este gata să prelungească contractul de furnizare a gazelor către Moldova cu rambursarea integrală a datoriei.
„În ciuda datoriilor acumulate, partea moldovenească solicită prelungirea contractului de furnizare a gazelor pentru lunile octombrie și noiembrie ale acestui an. Gazprom a mers și aici în întâmpinare - a semnat un contract pentru octombrie și este gata să prelungească contractul pentru noiembrie, dacă partea moldovenească va plăti integral pentru livrările din septembrie și octombrie curent”, a spus el.
Kuprianov a menționat că „dacă plata pentru aprovizionarea cu gaze nu este efectuată integral și, în consecință, un nou contract nu este semnat de la 1 decembrie anul curent, atunci Gazprom va opri aprovizionarea cu gaze a Moldovei”.
Miercuri la Sankt Petersburg urmează să aibă loc o nouă rundă de negocieri. Andrei Spînu a anunțat că de această dată se va întâlni cu șeful Gazprom Alexei Miller.