Parlamentul s-a convocat în ședință pentru a examina hotărârea de instituire a stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 30 de zile. Astfel, în perioada 22 octombrie – 20 noiembrie 2021, ar putea fi instituită stare de urgență în sectorul aprovizionării cu gaze naturale.
Decizia a fost luată după ce, potrivit premierului Natalia Gavrilița, negocierile care au avut ieri la Moscova privind livrarea gazelor către Republica Moldova nu au avut rezultatul așteptat.
Astfel, Guvernul a decis procurarea gazului natural din surse alternative, doar că Natalia Gavrilița nu a precizat care ar fi aceste surse.