Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Moldovagaz: Au fost perioade când presiunea gazului în sistem a fost mult mai scăzută

Moldovagaz a reamintit despre perioadele în care situația în sectorul energetic a fost și mai critică decât în prezent.
Sputnik
CHIȘINĂU, 22 oct - Sputnik. Principalul furnizor de gaze naturale din țară a dat asigurări că întreprinderile din grupul „Moldovagaz” vor activa în coordonare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar în perioada stării de urgență vor acționa în conformitate cu deciziile Comisiei pentru Situații de Urgență.
Totul se întâmplă în contextul în care Guvernul a venit în Parlament cu hotărârea de instituire a stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 30 de zile, iar Legislativul a adoptat-o. Asta după ce, potrivit premierului, negocierile care au avut ieri la Moscova privind livrarea gazelor către Republica Moldova nu au avut rezultatul așteptat.
Moldovagaz a reamintit în context despre perioadele în care situația în sectorul energetic a fost și mai critică decât în prezent.
„Moldovagaz consideră necesar să fie reamintit că în istoria Republicii Moldova au existat deja perioade, în care presiunea gazului în sistem a fost mult mai scăzută, decât în prezent. Cu toate acestea, atunci s-a făcut față situației, la fel va fi și acum”, a menționat întreprinderea într-un comunicat de presă.
Precizăm că începând de astăzi pe întreg teritoriul Republicii Moldova este instituită stare de urgență în domeniul aprovizionării cu gaze naturale. O decizie în acest sens a fost luată de deputați la propunerea Guvernului.
Contractul dintre ”Moldovagaz” și ”Gazprom” a expirat la 30 septembrie și a fost prelungit cu o lună. Conform prevederilor noi, Moldova achiziționează acum gaz la 790 dolari pe mie de metri cubi. ”Moldovagaz” a importat gaz în baza contractului care a fost semnat în 2008 și care a fost prelungit ulterior.