CHIȘINĂU, 20 oct – Sputnik. Întrevederea președinților Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Joe Biden, ar putea avea loc, într-un format sau altul, anul acesta, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov.
“Noi, repet, în timpul întrevederii recente a lui Ușakov cu Nuland am discutat diverse variante, s-a ajuns la anumite înțelegeri. După ce acestea vor fi concretizate, în ceea ce privește formatul și termenii, vă vom informa”, le-a declarat Peskov jurnaliștilor, fiind întrebat despre probabilitatea unei întrevederi între Putin și Biden în viitorul apropiat.
Adjunctul secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, a efectuat o vizită în Rusia în perioada 11-13 octombrie, având o întrevedere cu viceministrul rus de Externe Serghei Reabkov și cu adjunctul șefului administrației prezidențiale ruse, Dmitri Kozak, precum și cu consilierul prezidențial Iuri Ușakov.