Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

30 de personalități vor primi Ordinul Republicii: Decretul, semnat de președinte

30 de personalități notorii din țară vor primi Ordinul Republicii. Maia Sandu a semnat decretul respectiv.
Sputnik
CHIȘINĂU, 15 oct - Sputnik. Șeful statului a semnat decretul prin care 30 de personalități din Republica Moldova vor fi distinse cu Ordinul Republicii, cu prilejul celei de-a 30-a aniversări de la proclamarea Independenței țării, marcată în acest an. Printre personalitățile cărora le este conferită distincția se numără soprana Valentina Naforniță, poetul Vasile Romanciuc, scriitoarea Tatiana Țîbuleac, fondatorul formației ethno-jazz ,,Trigon" Anatol Ștefăneț, folcloristul Andrei Tamazlîcaru, dar și alte personalități remarcabile din țara noastră.
Potrivit Președinției, distincția le-a fost oferită pentru contribuția la promovarea imaginii Republicii Moldova în lume, pentru succesele profesionale atinse, precum și pentru spiritul civic de care au dat dovadă și implicarea plenară în viața societății.
Societate
Vor primi 100 de mii de lei din partea statului: Cine sunt laureații Premiului Național
Totodată, printre cei care s-au ales cu Ordinul Republicii se numără și personalități notorii trecute din viață, dar care au lăsat o urmă importantă în istoria țării.
Pe lista laureaților se regăsesc oameni de cultură și economiști, activiști civici și primari, profesori și cadre medicale, savanți și sportivi. Sunt talente care au dus faima țării departe în lume ori care au muncit cu dedicație acasă pentru a salva vieți, a forma generații și a realiza proiecte inedite. Iar astfel - prin efort, tenacitate și profesionalism - au schimbat Moldova”, se menționează într-un comunicat de presă al președinției.