Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ministrul Infrastructurii: „La necesitate, vom reduce consumul de gaze”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a explicat într-o conferință de presă care vor fi acțiunile Guvernului în cazul în care negocierile cu Gzprom privind livrarea gazelor către Republica Moldova vor eșua.
Sputnik
CHIȘINĂU, 11 oct - Sputnik. Andrei Spînu a declarat că Guvernul are două planuri de acțiuni pentru asigurarea securității energetice a țării și că se ia în calcul și utilizarea surselor alternative.
„Acest plan se bazează pe două chestiuni importante. Unu: noi ne dorim în continuare semnarea unui contract de livrare a gazelor pe termen lung, cu cel mai bun preț pentru țara noastră și care să asigure securitatea energetică a țării. (...) Suntem implicați în discuții cu partenerii de dezvoltare pentru a identifica soluții de alternativă de livrare a gazelor în caz că vom ajunge la acest scenariu. Pregătim procesul de pregătire a combustibilului de rezervă, fiind gata să utilizăm combustibil alternativ și, la necesitate, să reducem consumul de gaze. Acestea sunt măsuri de rezervă, firești în condițiile actuale”, a spus oficialul.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a fost rugat de jurnaliști să precizeze care ar fi sursele alternative.
„Alternativa este Rusia, România, Ucraina. Suplimentar este Uniunea Europeană. Noi putem transporta gazele din toate sursele pe care le avem”, a spus Spînu.
Republica Moldova a solicitat prelungirea contractului cu Gazprom pentru încă un an. Contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a expirat la 30 septembrie și a fost prelungit cu o lună. Conform prevederilor noi, Moldova achiziționează acum gaz la 790 dolari pe mie de metri cubi.
„Moldovagaz” a importat gaz în baza contractului care a fost semnat în 2008 și care a fost prelungit ulterior.