Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Judecătorii examinează solicitarea de plasare în arest a lui Stoianoglo

La Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana este examinată astăzi solicitarea procurilor privind plasarea lui Stoianoglo sub arest preventiv.
Sputnik
CHIȘINĂU, 8 oct - Sputnik. Magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana examinează astăzi demersul procurorului de caz, care a solicitat plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo.
Ședința de judecată se desfășoară pe fundalul unui protest. Zeci de oameni au venit în fața instanței și au cerut eliberarea lui Stoianoglo, care, potrivit lor, a fost reținut nejustificat.
Amintim că procurorul general suspendat al Moldovei, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut în seara zilei de 5 octombrie, chiar înainte de briefingul de presă anunțat de acesta. La solicitarea procurorului Victor Furtună, ofițerii mascați ai serviciilor speciale l-au scos pe Stoianoglo din clădirea Procuraturii Generale, apoi l-au plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 de ore.
Arestarea procurorului general a provocat mai multe acțiuni de protest care au avut loc la Comrat și Chișinău.
Avocatul procurorul general suspendat, Vasile Gafton, a declarat pentru Sputnik că apărarea are probe prin care să demonstreze instanței că Alexandr Stoianoglo „nu este vinovat de ceea ce i se încriminează”.