CHIȘINĂU, 8 oct - Sputnik. Înghețuri de până la minus cinci grade Celsius anunță meteorologii pentru următoarele zile. Fenomenul se va înregistra în orele nocturne și spre dimineață până la data de 11 octombrie.
Începând cu 12 octombrie, temperaturile minime cresc ușor, iar cele maxime nu vor depăși 15 grade. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 9 octombrie vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică înaltă. Cerul va fi variabil și fără precipitații esențiale.