Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Alte 10 autobuze noi au fost puse pe linie: Cum vor circula

Alte 10 autobuze noi de model ISUZU, din lotul celor 100 de unități achiziționate recent de municipalitate, au fost lansate pe rute.
Sputnik
CHIȘINĂU, 5 oct – Sputnik. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a participat astăzi la evenimentul de punere în circulație a încă 10 autobuze noi de marca „ISUZU”, care vor circula în suburbii.

"Aceste 10 autobuze vor merge în suburbii. Oamenii demult au așteptat acest transport, iar până la sfârșitul anului vor fi aduse toate cele 100 de autobuze. Vom continua să suplinim parcul și rutele, astfel ca transportul sa ajungă cât mai aproape de oameni", a declarat Ion Ceban.

În context, primarul a invitat doritorii să se alăture echipei "Parcul Urban de Autobuze", întrucât întreprinderea suferă cu un deficit de cadre.
"Deși salariile nu sunt mici, acum este de 10 mii de lei, avem un deficit de șoferi, taxatori și ingineri. În continuare trebuie să fie modernizat parcul. Obiectivul de bază este să creștem salariu cu 20 la sută", a spus Ceban.
Până în luna decembrie, Parcul Urban de Autobuze și Regia Transport Electric Chișinău vor dispune în total de 240 de mijloace de transport noi.
Societate
Autobuze noi pe străzile din Capitală - detalii
Amintim că costul achiziției lotului de 100 de autobuze este de aproximativ 12,5 milioane de euro. Termenul de garanție pentru noile autobuze este de 6,5 ani, perioadă în care producătorul va asigura și mentenanța acestora.
Pe lângă aceste 100 de autobuze noi ISUZU, autoritățile municipale au procurat și 58 autobuze rulate de model MAN, VOLVO și VDL. Totodată, au fost aduse 62 de troleibuze, iar două dintre ele sunt articulate și au fost cumpărate din Italia. Potrivit primarului, acestea urmează în curând să fie puse în circulație.