Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Falsificau contractele și vindeau mașini de lux: Persoane cu funcții publice, reținute

Trei persoane riscă până la 15 ani de închisoare, fiind bănuiți de escrocherii prin deposedarea și comercializarea automobilelor.
Sputnik
CHIȘINĂU, 29 sept – Sputnik. Un șef din cadrul Serviciului Înmatriculare a Transportului a ASP, un director al unei parcări specializate în vânzarea mașinilor de lux, dar și o persoană fizică, sunt bănuiți de escrocherii prin deposedarea și comercializarea automobilelor. Aceștia riscă până la 15 ani de închisoare.
Potrivit unui comunicat emis de poliție, membrii grupării s-au dovedit a fi persoane cu vârstele cuprinse între 35 și 40 de ani, doi fiind cu funcții de răspundere, dar și o persoană fizică cu rol de intermediar.
Pe parcursul a trei luni, forțele de ordine au monitorizat activitatea grupului infracțional, perioadă în care au fost acumulate probe ce ar demonstra complicitatea indivizilor în comiterea escrocheriilor.
”Suspecții profitând de funcțiile cu răspundere pe care le dețineau, falsificau contractele de vânzare-cumpărare a automobilelor din numele proprietarilor, ulterior unitățile de transport erau vândute și înregistrate pe persoane terțe. Astfel prin acțiunile lor cauzând un prejudiciu material în proporții deosebit de mari proprietarilor unităților de transport”, este menționat în comunicatul emis de Poliție.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și locurile de muncă a bănuiților, oamenii legii au depistat mai multe certificate de înmatriculare a automobilelor, plăcuțe de înmatriculare, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, dar și telefoane mobile.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei suspecți riscă până la 15 ani de închisoare.
Oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru documentarea, stabilirea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați în activitatea criminală.