CHIȘINĂU, 22 sept - Sputnik. Andrei Spîînu a declarat la un post de televiziune că a purtat o discuție cu șeful Gazprom Alexei Miller.
„Am stabilit care sunt pașii următori ca până la finalul lunii să avem un contract sau prelungirea contractului care este și să vedem care sunt pașii ca să asigurăm țara cu gaz pentru perioada următoare”, a declarat Spînu.
În opinia sa, a fost necesară o discuție cu Miller, iar în viitor ar fi posibilă și o întâlnire personală.
În ceea ce privește prețul, această problemă va fi decisă de Moldovagaz și Agenția Națională pentru Reglementarea Energiei, afirmă ministrul.
„Contractul pe care îl avem acum cu Gazprom expiră pe 30 septembrie, deci vom vedea cu cât va fi prelungit contractul actual. În momentul în care va fi semnat contractul și aprobat de Consiliul Moldovagaz, Moldovagaz îl va transmite la ANRE, ANRE are o perioadă de 6 luni ca să se expună și să vină cu un nou tarif”, a declarat ministrul.
Ministrul a menționat că nu va participa la negocierile dintre Moldovagaz și Gazprom cu privire la prețurile gazelor naturale, dar, în același timp, va purta discuții cu reprezentanții părții ruse.