CHIȘINĂU, 22 sept - Sputnik. În hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică este explicat în detalii cum va fi organizată activitatea unităților de alimentație publică în condițiile în condițiile în care în localități va fi instituit grad de alertă roșie.
Potrivit noilor prevederi, pragul de alertă roșu este de 250 de cazuri sau mai mult la 100 de mii de locuitori în ultimele șapte zile. În prezent însă în Chișinău și Bălți incidența cazurilor zilnice de infectare este mult peste acest indicator.
Potrivit ministrului Sănătății Ala Nemerenco, în ultimele șapte zile la 100 de mii de locuitori în Capitală au fost înregistrate 333 de cazuri, iar în municipiul Bălți 427 de cazuri.
În condițiile în care aceste localități se află sub alertă roșie, nu va fi permis accesul în localuri persoanelor care nu au certificate COVID-19.
„Unitățile de alimentație publică își vor organiza activitatea la capacitate maximă în spațiile exterioare, iar în cele interioare cu utilizarea a cel mult 50 la sută din numărul locurilor existente, cu obligația ca toți clienții să prezinte la intrarea în unitate certificatul COVID-19 ... personalului desemnat de către administrator în acest sens”, se menționează hotărârea adoptată ieri de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică.
Cu alte cuvinte, cei care nu sunt vaccinați, nu au un test negativ la COVID sau un certificat care să ateste prezența anticorpilor nu vor putea intra în localuri, ci vor putea fi deserviți doar la terase. Având în vedere însă că temperaturile scad, deservirea la terase va fi imposibilă.
De asemenea, organizarea evenimentelor private, precum nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive, va fi permisă cu participarea a cel mult 100 de persoane în spații interioare sau 150 de persoane în spații exterioare, cu asigurarea în spațiul de deservire a unei suprafețe de cel puțin 2 metri pentru fiecare client, cu obligația ca aceștia să prezinte certificatul COVID-19.
Harta țării privind pragul de alertă epidemiologică:
366 de localități - prag de alertă verde
156 de localități - alertă galbenă
311 de localități - alertă portocalie
178 de localități - alertă roșie