CHIȘINĂU, 19 sept - Sputnik. În Duma de Stat a Rusiei intră doar patru partide, conform rezultatelor studiilor exit poll realizate de ИНСОМАР, anunță RIA Novosti.
Partidul „Rusia Unită” ("Единая Россия") - 45,2%
Partidul Comunist al Federației Ruse (Коммунистическая партия Российской Федерации) - 21%
Partidul Liberal-Democrat al Rusiei (ЛДПР — Либерально-демократическая партия России) - 8,7%
Partidul ”Rusia Corectă - Pentru Adevăr” („Справедливая Россия — За правду”) 7,9%
Pentru sondaj au fost selectate 1.455 secții de votare din 825 de localități, în conformitate cu împărțirea administrativ-teritorială a regiunilor și cu repartizarea numărului de alegători înregistrați, pentru a asigura reprezentativitatea datelor.
Sondajul a fost realizat la ieșirea din secțiile de votare de la 8.00 la 20.00, ora locală, în toate cele trei zile electorale.
În total, 438.218 de persoane au participat la sondaj în perioada 17-19 septembrie.
Alegerile pentru Duma de Stat se desfășoară în Federația Rusă din 17 septembrie până pe 19 septembrie. Deputații ruși sunt aleși pentru un mandat de cinci ani, în cadrul unui sistem electoral mixt: 225 sunt aleși pe listele partidelor, iar alți 225 - în circumscripții uninominale, într-un singur tur. La alegerile din Rusia au fost înregistrate 14 partide.
În Rusia au fost deschise aproape 96 de mii de secții de votare, 93,5 mii dintre acestea fiind permanente, iar aproximativ 2,5 mii de secții de votare au fost constituite în locurile de reședință temporară a alegătorilor.