CHIȘINĂU, 18 sept – Sputnik. Permisele de conducere din Moldova și Ungaria ar putea fi recunoscute reciproc. Anunțul a fost făcut ieri, în cadrul unei conferințe de presă susținută de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, și ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău.
Totodată, oficialii au discutat și despre redeschiderea unei curse avia directe Chișinău-Budapesta.
”Discutăm cum putem redeschide ruta directă avia prin Chișinău și Budapesta. Ne mișcăm foarte rapid pe semnarea unui accord privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere”, a declarat Nicu Popescu, în uma întrevederii cu ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei.
De asemena, șeful MAEIE a mai spus că Ungaria va ajuta Moldova în realizarea expertizei în domeniul agrar și securității alimentare, precum și în gestionarea finanțelor publice prin trimiterea a doi experți în structurile publice din țara noastră.
”Am discutat mai multe posibilități de cooperare care pot fi finanțate prin intermediul Eximbank. Ne vom concentra în vederea finanțării unor proiecte ce țin de infrastructură, aprovizionare cu apă, modernizarea rețelelor de canalizare sau a unor construcții de stații de epurare a apelor”, a comunicat Popescu.