Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

A doua zi a alegerilor pentru Duma de Stat a Rusiei, în Transnistria: Secțiile de vot

Astăzi, în stânga Nistrului sunt deschise patru secții de vot pentru alegerea deputaților în Duma de Stat a Rusiei. Cei mai mulți alegători sunt așteptați duminică, în ziua principală de vot, atunci când secțiile de votare vor fi deschise în toate orașele transnistrene.
Sputnik
CHIȘINĂU, 18 sept – Sputnik. Sâmbătă, 18 septembrie, toți cetățenii ruși care locuiesc în regiunea transnistreană își aleg deputații în Duma de Stat a Federației Ruse. La Tiraspol sunt deschise două secții de votare, mai exact: în incinta Palatului Republicii și la Casa Ofițerilor Armatei Ruse. Alte două secții de vot activează pe teritoriul unităților militare ale grupului operațional al trupelor rusești. Astfel, militarii și familiile lor vor vota acolo.
"Alegătorul, după prezentarea pașaportului rus, primește două buletine de vot. Primul oferă posibilitatea de a vota pentru un candidat, iar al doilea - pentru unul dintre cele 14 partide politice", a declarat Elena Gorodețkaia, președintele CEC din Transnistria.
Totodată, mai mulți observatori ruși, delegați de Camera Publică a Federației Ruse, au venit la Tiraspol pentru a monitoriza procesul de vot și respectarea tuturor procedurilor electorale.
Vineri, în Transnistria, 3.574 de persoane și-au exprimat votul în cadrul alegerilor pentru Duma de Stat a Rusiei.
Cetățenii ruși din stânga Nistrului votează la alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei
Amintim că, pe 19 septembrie, pe teritoriul Republicii Moldova vor fi deschise 30 de secții de votare, dintre care 27 – în stânga Nistrului. 12 secții de vot vor fi deschise la Tiraspol, șase la Bender, câte două vor activa în raioanele Slobozia, Dubăsari și Râbnița. Totodată, câte o secție de vot va fi deschisă în raioanele Grigoriopol, Camenca și Dnestrovsc.
Alegerile în Duma de stat au loc în Rusia și în străinătate, în perioada 17 - 19 septembrie. Duma de Stat este aleasă pentru un mandat de cinci ani, în cadrul unui sistem electoral mixt: 225 de deputați sunt aleși din listele partidelor, alți 225 - din circumscripțiile cu mandat unic într-un singur tur. La alegerile din Rusia au fost înregistrate 14 partide.

Adresele secțiilor de votare de o singură zi (19 septembrie):

Chișinău
№ 8204 – Reprezentanța Rossotrudnicestvo, str. Mihai Eminescu 2
Bălți
№ 8217 – Liceul „Nikolai Gogol”, strada Academicianului Nicolae Filipp 2
Comrat
№ 8221 – Liceul teoretic „Gavriil Gaidarji”, str. Lenin 198
Dnestrovsk
№ 8215 – Palatul culturii „Energhetik”, str. Constructorilor 19
Slobozia
№ 8216 – Casa de cultură raională, str. Frunze 32
№ 8389 – Casa de cultură, comuna Krasnoe, str. 40 de ani 3
Tiraspol
№ 8211 – Școala medie № 12, str. Iunnosti 38
№ 8394 - Școala medie № 10, str. Komarova 3
№ 8207 - Școala medie № 15, strada Sakrier59;
№ 8208 – Secția consulară a Ambasadei Rusiei, str. 25 octombrie 15
№ 8213 - Școala medie № 18, str. Komsomolskaia4/3
№ 8214 – Casa tradițiilor și meșteșugurilor populare din Tiraspol, st. Șevcenko 81
№ 8387 – Palatul orășenesc al culturii, str. 25 octombrie 51
№ 8209 - Centrul cultural și educațional „Chiril și Metodie”, bulevardul Gagarin 4
№ 8236 - Școala medie № 14, str. K. Liebknecht 98а
Grigoriopol
№ 8228 – Casa de cultură str. Dzerjinski 566;
Bender
№ 8218 – Casa de cultură „P. Tkacenko”, str. Lenin 32;
№ 8219 – Școala medie № 11 „I.Gagarin”, str. Cosmonauților 23;
№ 8220 - Școala medie № 18, str. Zoia Kosmodemianskaia 7
№ 8222 – Centru cultural și de agrement „Șelkovik”, str. 40 de ani 2a
№ 8252 – Filiala politehnică Bender a Universității „Taras Șevcenko”, str. Benderskoe Vosstanie 7
Dubăsari
№ 8225 – Serviciul de asistență socială al raionului Dubăsari și al orașului Dubăsari, str. Dzerjinski 4a
№ 8224 – Palatul Creativității Copiilor și Tinerilor, str. Oktiabrskaia 70, Camenca
№ 8223 – Casa raională de cultură, str. Kirov 266;
Rîbnița
№ 8227 –Palatul Culturii din Rîbnița, bd. Victoria 2
№ 8226 – Școala medie rusă nr. 10 din Rîbnița, str. Valicenko 15
Cahul
Punctul mobil de votare – Palatul culturii „Nicolae Botgros”

Adresele secțiilor de votare de trei zile (funcționale în perioada 17-19 septembrie):

№ 8205 – orașul Tiraspol, strada 25 octombrie 96;
№ 8206 - orașul Tiraspol, strada K. Liebknecht, 159а;
№ 8212 – orașul Tiraspol, strada K. Liebknecht 159;
№ 8210 - orașul Tiraspol, strada Tiraspol 1.