CHIȘINĂU, 16 sept - Sputnik. Joi vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi senin, fără precipitații, iar vântul va sufla slab.
Termometrele vor indica între 23..26 de grade Celsius în raioanele de nord, 24..27 de grade în raioanele de centru, 25..28 de grade în raioanele de sud. În Capitală se așteaptă până la 27 de grade Celsius.
Temperaturi ridicate vor fi înregistrate și vineri, când maximele vor indica până la 29 de grade Celsius. De sâmbătă temperaturile vor scădea considerabil.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 16 septembrie 1957 a fost înregistrată temperatura de 31,3 grade Celsius, fiind consideră cea mai caldă zi de 16 septembrie de la începutul măsurărilor termice, adică din 1886. Valoarea minimă din această zi a fost înregistrată în anul 1891 - atunci au fost 2,5 grade Celsius.