CHIȘINĂU, 16 sept – Sputnik, Daniela Porovăț. În Franța, începând de ieri, circa 3.000 de angajaţi din domeniul sanitar au fost suspendaţi din funcții pentru că a intrat în vigoare obligativitatea vaccinării anti-COVID-19 pentru cei din sistemul de sănătate.
Anunțul a fost făcut chiar de ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran.
Veran a vrut să îndulcească hapul spunând că multe dintre aceste suspendări „sunt doar temporare” şi că cifra reprezintă o parte minimă dintre cele 2,7 milioane de persoane pentru care vaccinarea este obligatorie dacă vor să continue să lucreze în îngrijirea persoanelor vulnerabile.
Oficialul francez a mai vrut să arate că cei suspendaţi nu sunt majoritar sanitari şi că lucrează în spălătorii sau în alte în servicii adiacente centrelor sanitare.
Dar, pe lângă cele 3.000 de suspendări, au fost și multe demisii din partea persoanelor afectate de aceste decizii.
Vaccinarea obligatorie, inclusă într-o lege de urgenţă adoptată la începutul lunii august, prevede ca de la 15 septembrie grupurile profesionale vizate să demonstreze că au primit cel puţin o doză de vaccin şi să aibă schema completă până la 15 octombrie.
Aproape 95 % dintre cadrele medicale trebuiau săptămâna trecută să primească cel puţin o doză de vaccin şi 90 % din personalul reşedinţelor pentru vârstnici.