Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

A fost programată o nouă reuniune în formatul "5+2": Când va avea loc

Următoarea reuniune în formatul "5+2" a fost programată pentru luna noiembrie.
Sputnik
CHIȘINĂU, 15 sept – Sputnik. O nouă reuniune în formatul "5+2" a fost programată în această toamnă, mai exact în luna noiembrie.
Politică
Chișinăul, pregătit pentru o nouă rundă de negocieri în formatul ”5 + 2”
Anunțul a fost făcut ieri de către reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Thomas Mayr-Harting, la Bender, în cadrul unei întrevederi cu liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski.
"Discuţiile viitoare ale liderului regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, cu ministrul suedez de Externe vor face posibilă o bună pregătire pentru întâlnirea participanţilor în formatul "5+2 care este programată pentru luna noiembrie", a comunicat Thomas Mayr-Harting.
În același timp, potrivit serviciului de presă al liderului de la Tiraspol, ambasadorul Thomas Mayr-Harting a stabilit, provizoriu, data de 6 octombrie pentru vizita în Republica Moldova a ministrului suedez de Externe, Ann Linde, care este și preşedinte în exerciţiu al OSCE.