CHIȘINĂU, 14 sept - Sputnik. Primarul comunei Trușeni, arhitectul-șef, fostul șef al unei întreprinderi municipale și un agent economic au intrat în vizorul CNA după ce ofițerii au documentat un caz corupție în rândul unor funcționari ai Primăriei pentru ca aceștia să elibereze acte permisive pentru legalizarea unui imobil.
Astfel, în urma cercetărilor, s-a stabilit că asemenea cazuri de corupție au fost multiple și că funcționarii ar fi pretins bani de la agenți economici și persoane fizice în schimbul eliberării certificatelor de urbanism pentru construcție și a altor documente pentru legalizarea unor imobile sau terenuri. Potrivit CNA, aceștia pretindeau sume între 500 și 1 000 de euro, dar s-au înregistrat și cazuri când funcționarii ar fi pretins și bunuri materiale (terenuri) în schimbul eliberării unor acte permisive.
Ofițerii au documentat și tentativa funcționarilor de a prelua abuziv unele proprietăți ce îi aparțineau unei femei de 73 de ani. Oamenii legii au reușit să intre în posesia unor imagini video în care primarul comunei Trușeni discută cu complicii săi despre planul de deposedare de avere a unei femei singure.
„Aceștia urmau să obțină încrederea pensionarei, prin oferirea unor atenții, pentru a putea intra în posesia actelor originale de proprietate asupra casei de locuit din Truşeni, a unor terenuri, dar și a unui apartament din Capitală. De asemenea, din discuțiile purtate, banii pe care i-ar fi obținut după vânzarea proprietăților menționate, urmau a fi împărțiți între membrii grupului”, se menționează în comunicatul CNA.
Astfel, primarul comunei Trușeni, arhitectul-șef, fostul șef al unei întreprinderi municipale și un agent economic au fost reținuți. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la zece ani de pușcărie.