CHIȘINĂU, 12 sept - Sputnik. Un accident spectaculos s-a produs în stânga Nistrului, pe șoseaua dintre orașul Grigiriopol și satul Colosova. Acesta a avut loc sâmbătă, în jurul orei 19:00. Potrivit oamenilor legii, șoferul a pierdut controlul asupra mașinii și a derapat de pe carosabil, apoi mașina s-a răsturnat într-un șanț.
Conducătorul automobilul a părăsit locul accidentului. Totuși, oamenii legii din stânga Nistrului au reușit să-l găsească pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 26 de ani. Milițienii au simțit un miros puternic de alcool de la tânăr și au stabilit că acesta a urcat la volan fără a deține un permis de conducere.
În urma analizelor de laborator s-a dovedit că tânărul era în stare de ebrietate. Astfel, acesta riscă o pedeapsă pentru faptul că a urcat beat la volan, fără permis și că a părăsit locul accidentului.