CHIȘINĂU, 11 sept - Sputnik. Poliția a informat că, cu puțin timp în urmă, cineva a sunat la Serviciul 112 și a anunțat despre faptul că, pe strada Ismail din Capitală, un bărbat a luat ostatici două persoane. La fața locului s-au deplasat oamenii legii și câțiva mascați din „Fulger”.
S-a stabilit că un bărbat și-a luat ostatec mama, dar și o altă persoană care a venit să aplaneze un conflict izbucnit acolo. Totul s-a întâmplat într-un apartament de la etajul 16 al unui bloc de locuințe de pe strada Ismail din Chișinău.
Potrivit Poliției, mascații au reușit să imobilizeze persoana și să prevină producerea unei tragedii.