CHIȘINĂU, 10 sept – Sputnik. Poliția iese la ”vânat” pe șoselele din țară. Astăzi a fost dat startul campaniei ”Redu viteza. Grăbește-te încet!!”, în cadrul căreia oamenii legii vor identifica și sancționa șoferii care circulă cu viteză excesivă.
Potrivit unui comunicat emis de Poliție, campania va dura până în data de 30 septembrie.
Astfel, polițiștii se vor afla pe șoselele din raioanele Bălți, Edineț, Ocnița, Briceni, Sângerei, Glodeni, Fălești, Râșcani, Dondușeni, Drochia, Nisporeni, Ialoveni, Călărași, Șoldănești, Orhei, Hâncești, Strășeni, Rezina, Comrat, Cantemir, Leova, Cimișlia, Cahul Taraclia, dar și municipiul Chișinău.