Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Un adolescent a murit subit după ce s-a vaccinat cu Moderna

După inocularea cu serul anticovid de la Moderna, adolescentul de 16 ani a început să se simtă rău și de două ori a fost respins de unitatea de urgență, potrivit familiei acestuia.
Sputnik
BUCUREŞTI, 7 sept – Sputnik. Familia lui Mosheur Rahman, adolescentul în vârstă de 16 ani, care era în stare bună de sănătate, a depus o plângere la Parchet, cu solicitarea unei autopsii pentru a înțelege cauza morții tragice și neașteptate a băiatului, care venise din Bangladesh pentru a se reuni cu familia din Veneția.
Întreaga comunitate bengaleză este șocată de dispariția lui Mosheur.
„Era un băiat sănătos, acum trei săptămâni a primit vaccinul Moderna și apoi a început să se simtă rău. Nu vrem să spunem că există o legătură între vaccin și deces, dar vrem să înțelegem ce s-a întâmplat”, a spus prințul Howlader, purtătorul de cuvânt al comunității și rudă a victimei, citat de Il Corriere del Veneto.
Howlader a povestit apoi despre calvarul adolescentului și lipsa de răspunsuri și explicații din partea autorităţilor, cu care s-a confruntat familia.
„În ultimele săptămâni, Mosheur a fost de trei ori la urgență pentru că nu se simțea bine, avea febră și dureri de cap severe, dar a fost întotdeauna trimis acasă; doar ultima dată a fost internat. A rămas în spital o săptămână, după care a fost transferat la terapie intensivă, unde a murit. Familia nu a primit încă o comunicare oficială cu privire la cauza decesului. Nu spunem că este vina medicilor, dar dorim explicaţii. Vrem să înțelegem cauza morţii. Ni s-a spus de meningită, dar nu s-au dat explicații clare”, spune familia.
Coronavirus
COVID-19 în Moldova: Câte cazuri au fost confirmate astăzi
Anterior, în Japonia, trei bărbați, doi de 30 de ani şi unul de 49, au murit după vaccinul Moderna. Dozele vaccinului american mRna au fost retrase de către autoritățile japoneze pentru testare, în urma căreia s-a constatat că serurile conțin impurități.