CHIȘINĂU, 28 aug - Sputnik. Vreme însorită, fără precipitații și temperaturi sub 30 de grade Celsius. Asta prognozează Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru astăzi, 28 august. Vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi variabil, izolat sunt prognozate ploi de scurtă durată. Vântul va bate din nord-est de la slab la moderat.
Prognoza meteo pentru 28 august - 3 septembrie 2021
© Screenshot / Serviciul Hidrometeorologic de Stat
Temperatura aerului ziua va oscila între +22..+27°Сelsius. În raioanele de nord vor fi între +22..+25°Celsius, iar în raioanele centrale între +25..+26°Celsius. În sudul țării se vor înregistra +24..+27°Celsius.
În râul Nistru va avea loc variația nivelului apei cu 10-15 centimetri, iar pe râul Prut și pe râurile mici regimul hidrologic nu se va modifica esențial. Pe 29 august, temperaturile vor crește ușor.