CHIȘINĂU, 27 aug - Sputnik. Vineri vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi variabil, izolat vor cădea ploi de scurtă durată, iar vântul va sufla slab.
Termometrele vor indica între 22..25 de grade Celsius în raioanele de nord, 23..26 de grade în raioanele de centru, 24..27 de grade în raioanele de sud. În Capitală se așteaptă până la 25 de grade Celsius.
Prognoza meteo pentru 27 august - 2 septembrie 2021
© Screenshot / Serviciul Hidrometeorologic de Stat
Temperaturi confortabile vor fi înregistrate și în următoarele zile. Sâmbătă, maximele termice vor urca până la 29 de grade Celsius, cerul va fi variabil, îndeosebi fără precipitații.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 27 august 1992 a fost înregistrată temperatura de 34,4 grade Celsius, fiind consideră cea mai caldă zi de 26 august de la începutul măsurărilor termice, adică din 1886. Valoarea minimă din această zi a fost înregistrată în anul 1973 - atunci au fost 7,6 grade Celsius.