CHIȘINĂU, 27 aug - Sputnik. Ofițerul de presă al Autorității Aeronautice Civile Irina Bodolica a confirmat că la call-centrul Aeroportului Internațional Chișinău a fost semnalat că la bordul avionului de pe cursa Chișinău-Istanbul s-ar afla explozibil.
„A fost sesizată poliția și specialistii Serviciului Bombteh. Se efectuează verificari pe cursa respectivă. Responsabil de proces este Poliția”, a precizat Irina Bodolica.
La bordul aeronavei încă nu erau îmbarcați pasagerii. Aeronava este acum parcată și izolată pe Aeroport până la finalizarea verificărilor.